Cică anchetatorii ar fi găsit în buzunarele suspectului două spray-uri lacrimogene, aşadar este posibil să le fi folosit împotriva muncitorilor, însă doar prin analize complexe se poate confirma această variantă.
Aici intervine însă partea mișto fiindcă procurorii au cerut analize toxicologice şi histo-patologice ca să lămurească ipoteza. Nu se aşteaptă însă să primească prea curând rezultatul...
“Durata este una relativă, în funcţie şi de numărul de examene, analize care se fac în cadrul acestei expertize. Depinde şi câte probe vor fi trimise la analize deci, cel puţin 2-3 luni”- Cristinel Ciocântă, șeful secţiei penale de la Parchetul de pe lângă Tribunalul BacăuCu alte cuvinte, la anul sau la Paștile cailor căci până atunci uită lumea.
UPDATE
O nouă conducere a fost numită, vineri, la Inspectoratul Județean de Poliție Bacău, după ce șefii instituției au fost demiși pentru eșecul intervenției de la Onești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu