- “În cel mai creștin spirit cu putință, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acționează concertat și neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”.
- Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare, și în mod clar cu sprijin și inspirație din alte instituții, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului așa-zis progresist, astfel că nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia și altor cauze, împotriva familiei tradiționale, a propriei credințe și, de ce nu?, împotriva Patriarhului”
- „Cine sapa groapa altuia, cade singur în ea”! Probabil că justițiarul-trompetă își dorește ca actualul primar general să mai stea cel puțin încă un mandat, convins fiind că acesta va „deturna” fondurile de la ONG-urile hashtag-iste către B.O.R. (ce glumă bună, nu?) ”Nu mor caii când vor câinii”, deși Dinamo București a făcut istorie în fotbalul romanesc! Doamne, iartă-mă, dacă am căzut în păcat!”, încheie Pandele.
Închiși printre icoanele bisericii personale din Voluntari, oamenii ăștia par incapabili să își dea seama că își sapă groapa cu fiecare tâmpenie emisă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu