Este vorba că am putut face o comparație cu ceea ce joaca alții si nu neapărat cei din prima categorie mondială și am constatat cum, exact ca la fotbal, noi jucăm altceva mult sub nivelul actual al altora. Ultimele echipe din cele 4 grupe chiar dacă au pierdut nu s-au făcut de râs și înregistrăm cel mai catastrofal esaveraj după 2 etape. Urmează Scoția, cine știe, poate scăpam mai ieftin.
Dar atât putem în 2023 prezenți la un CM doar printr-o conjunctură favorabilă ( spaniolii erau de fapt calificati de drept ). Trăim din amintiri, jucătorii români nu mai ajung în campionate puternice, importăm și naturalizat nonvalori , nivelul campionatului e sub zero, de competiții europene nu mai discutăm, samd, bref : exact ca în fotbal.
Aș putea face comparații cu multe alte sporturi și ar fi aproape identice. Practic amatorului de sport îi e rușine să privească echipele României, națiune care mai exista în sportul de top doar prin performanțe individuale.
Se pot înșira 1001 de motive dar adevărul e unul singur : de decenii bune nu mai creștem nimic fiindcă baza antrenorală s-a subțiat. Dacă adaug și faptul că suntem o țară în care capitala nu posedă o sala polivalentă modernă, un stadion de atletism, un patinoar sau o arenă de tenis, orice discuție se încheie. Mi-a fost efectiv rușine admirând ce stadion - complex special de atletism a putut construi Ungaria în doar 2 ani.
Make no mistake : reclădirea sportului pe baze sănătoase va dura minim 1-2 cicluri olimpice și va costa multe miliarde. Cine să o facă ?
Întrebați politicul. Apropo, revenind la rugby : dom' Petrache v-a felicitat cineva din Kiseleff ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu