Deci, ceea ce însă mi se pare mult mai important decât că Buzatu a luat de la Farmazon o sumă de bani, mi se pare faptul că se întoarce în România maniera kovesistică de a se prezenta public o treabă cu concursul și colaborarea, în opinia mea ticăloșită, a așa-zisei prese din România, care nu numai că nu are un minimum de gândire critică, este o aplaudacă frenetică a oricăror lozinci venite de la sistem.
Emblematic pentru sindromul paranoiei este și faptul că suferinzilor li se blochează creierul într-un anumit punct, în cazul acesta la Kovesi - cea care i-a băgat binefăcătorul Felix la pârnaie - punct din care neuronii lor nu mai pot evolua. Este și cazul clownului Latrinei 3
Pentru măscăriciul șpagatisto-boxer lui Felix nu a mai contat că șpăgarul Buzatu a fost înregistrat video-audio când chiar mulțumea cu "Sărut mâna" pentru mită, n-a mai contat că ( poate nu știe ) banii erau înseriați si foarte posibil chiar marcați, pentru Badea n-a mai contat niciuna dintre faptele de netăgăduit, pentru el Kovesi & presa ticăloșită sunt de vină, punct.
Fiindcă, de regulă, paranoicii nu mai admit alte idei sau întrebări, ei și numai ei știu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu