duminică, 28 mai 2023

ȘOC : Bayern a câștigat titlul Bundesliga confirmând imediat după...două concedieri

"Oliver Kahn nu mai este CEO al FC Bayern München AG. Hasan Salihamidžić va fi, de asemenea, înlocuit ca membru al consiliului de administrație pentru sport. Acest lucru a fost decis de consiliul de supraveghere al clubului. Kahn va fi înlocuit de actualul vicepreședinte al consiliului de administrație Jan-Christian Dreesen. Succesorul lui Salihamidžić este încă de decis"
Ieri după amiază pe la 17:25, în min 88 la 1-1, Bayern care făcuse un meci modest nu era campioană, după care a venit golul izbăvitor în timp ce la Dortmund se dărâma cerul peste stadionul înmărmurit de deznodământ fiindcă la egalitate de puncte golaverajul a decis campioana.
Ar fi trebuit să fie timpul sărbătorii pentru Bayern München după această victorie dramatică şi al 11-lea titlu consecutiv în Bundesliga, dar deciziile luate în momentele cheie ale sezonului au făcut ca doi dintre oamenii principali să fie demiși la câteva momente după ce coroana a fost asigurată. 




Bavarezii au împărtășit decizia în aceeași zi în care au câștigat : Oliver Kahn și Hasan Salihamidzic,  CEO și, respectiv, director sportiv al echipei , au fost concediați ba mai mult li s-a interzis chiar și accesul pe teren pentru sărbătoare.

Nimic de mirare, sezonul fusese absolut jenant la nivelul conducerii ( pierderea lui Lewandowski, concedierea aiuristică a antrenorului Nagelsmann în mijlocul sezonului , relații total compromise cu vestiarul ) și doar incredibilul ultim meci al Borussiei Dortmund care a clacat acasă sub pesiunea publicului , doar așa a câștigat Bayern titlul.
Așa se scrie uneori istoria fotbalului...cu lacrimi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu