vineri, 4 noiembrie 2022

IQ și legile Justiției române vs procurorii constănțeni : arestare pentru patru conserve în valoare de 40 de lei

"La data de 03.11.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.11.2022 şi până la data de 02.12.2022 inclusiv, a inculpatului D.I.B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin.1 - art.229 alin.1 lit. b C. pen. În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului D.I.B. s-au reţinut următoarele. În data de 01.11.2022, în jurul orei 23,20, în timpul nopţii, a sustras din magazinul P. situat în municipiul Constanţa un pachet ce conţinea 4 conserve de ton Rio Mare, părăsind magazinul fără a îl achita, cauzând astfel un prejudiciu de 39,66 lei ( nerecuperat până în prezent )" - Comunicat 

Eu zic tipul ar fi meritat mult mai rău. Cum să fure 4 conserve ? E inadmisibil.  Dacă jefuia țara de 4 miliarde, dacă omora 3-4 inși pe o șosea sau viola în serie era lăsat în pace, nicio oră în arest. 
Dar pentru pătrunjel vândut la colțul străzii sau furt de conserve,  poate că e nevoie de plutonul de execuție, iar tot restul familiei la pușcărie pe viață, stil Coreea de Nord. Să se învețe minte data viitoare sa nu mai mănânce atât de des. Lecția e simplă : vrei să furi, te faci politician, nu furi așa, ca oricare sărac care poate nu are ce mânca. 
Lăsând deoparte cinismul, mi se pare halucinant cum instituțiile de forță nu ezită deloc chiar dacă , desigur , furtul e furt, nimeni nu contesta asta . 
Dar dacă și pentru 4 conserve se cere pușcărie, nu știu ce să mai zic. Când o ceafă lată înjura zilele trecute 5 polițiști, beat mort, refuza sa iasă din mașină ba  mai  și fugea cu tot cu ea, citeam "Nu-l putem aresta, nu ne lasă legislația." , cand un flămând fura 4 conserve "La zdup cu el ! ". Onor miliției romane si preamăritei puteri  legislative !
În final foarte serios adaug  doar atât : uite așa, din mizerii de genul acesta, ușor-ușor se naște o mișcare anti-sistem. Fiindcă așa poate arata doar un sistem complet putred .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu