luni, 21 noiembrie 2022

Il capo di tutti capi, Gianni Infamtino sau Infantilo ?!

„Astăzi, mă simt muncitor imigrant”- Gianni Infantino

Imaginea care face cât 1000 de cuvinte : Mohammed bin Salman (37 de ani), prințul moștenitor al Arabiei Saudite & patronul din umbră al clubului Newcastle Unite ( locul 3 în Premier League ) cumpărat în 2021 , în loja oficială a stadionului Al Bayt în stânga lui Gianni Infantino , președintele FIFA, și lângă emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, ieri în timpul ceremoniei de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite este acuzat de „Reporteri fără frontiere” de crime împotriva umanității, precum și de încălcarea drepturilor omului în țara pe care o conduce. Pe numele lui bin Salman, precum și împotriva altor oficiali de rang înalt din Arabia Saudită, la tribunalul federal din Karlsruhe, Germania,a fost depusa plângerea pentru reținerea a 34 de jurnaliști arabi, precum și pentru asasinarea lui Jamal Khashoggi, un scriitor saudit exilat în Statele Unite, ucis în octombrie 2018 în clădirea Consulatului Arabiei Saudite de la Istanbul.
Dar, ce să vezi, cu milioane de euro în conturi, Infantino se simte muncitor emigrant și le cere europenilor să-și ceară scuze pentru ce au făcut predecesorii lor în ultimii 3.000 de ani, interzicându-le  să protesteze împotriva dictaturii din Qatar. Același personaj infam a spus printre altele: „Today i feel gay” după care a interzis căpitanilor de echipă să poarte banderolele colorate de sprijin pentru comunitatea LGBT. 
Dar desigur ipocriți sunt europenii, nu el ! Așa că pot să-l numesc pe șeful FIFA cum vreau, dar fix ca în titlu, ceea ce oricum îi va suna mult mai bine decât capo di tutti capi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu