Până când si până unde se va ajunge cu imunitatea înalților ierarhi ai BOR ?
In speta noastra sistemul de justiție l-a apărat mereu pe Teodosie.
În urmă cu niste ani primise mită pentru înscrierea ilegală a unui tânăr la Facultatea de Teologie a Universității din Constanța, predarea banilor fusese filmată, existau actele contrafăcute, însă cazul s-a închis. Prin 2019, instanțele judecătorești l-au exonerat încă o dată, chiar daca probele erau clarissime - falsificase documente și dăduse declaraţii, inexacte ori false - cu privire la fraudarea banilor europeni. Judecătorul Curții de Apel Constanța, care l-a achitat, Cristian Deliorga, avea să ajungă peste doar câteva zile judecător la Curtea Constituţională, desigur propus de către PSD.
Simtindu-se intangibili Teodosie & Co, despre care BOR nu sufla o vorba atunci cand nu ii apara, fac orice au chef, legea nu pare sa ii sperie in vreun fel.
Ma intorc si intreb : mai vorbim despe un stat de drept laic sau nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu