marți, 15 iunie 2021

Cum vă scăpa Piedone de pârnaie fiindcă Pretoria duce lipsă de ciocănel

"Nu am înţeles nimic. Mai durează cinci ani? Vă bateţi joc de noi. Dacă disjungeţi, creaţi perspectiva unor contestaţii în anulare. Se va crea o mare confuzie. Nu va fi celeritate. Suntem în apel, trebuia să punem concluzii finale. Nu vrem disjungerea. Se poate crea haos. Nu puteţi disjuge latura penală de cea civilă. (...) Dosarele au fost iniţial disjunse, apoi reunite, de ce vreţi să le separaţi din nou?

Asta au strigat ieri avocaţii  ( și chiar procurorul )  către judecătoarea Pretoria atunci când au auzit ideea disjungerii  și formarii a două dosare  Colectiv, urmând ca fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionarii din primărie şi cei doi pompieri să fie judecaţi separat de patronii clubului .  Dar madam Pretoria era pregătită ...

"Vreţi să fiţi amendaţi ? Respectaţi-mi şedinţa de judecată. Ştiu că sunt multe emoţii. Haideţi să nu intrăm în panică. (...) Îmi trebuie un ciocan, ceva, vă rog să vă liniştiţi"- jud. Dumitrache Adina Pretoria

 

... și doar puțin neliniștită de lipsa ciocănelului...

Și uite-așa,  dosarul Colectiv se va mai amâna până către 2023-2025, la Calendele grecești încolo. 

Fiindcă, în fond, morții cu morții, vii și viile cu ciocănitul.  ( sursa )

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu