Dar iată ce m-a frapat atrăgându-mi atenția încă de la început
- Confruntându-mă cu o astfel de situație nedreaptă, mă simt complet confuză și trădată.
- Nu am luat niciodată cu bună știință nicio substanță interzisă
Dar, aici din păcate vine partea ei masivă de vină, fata noastră nu avea un medic în staff, greșeală impardonabilă. Dar, și mai grav
„Mie-mi pare foarte rău, pentru că Simona a avut o perioadă în care păstra legătura prin stafful ei tehnic cu ANAD-ul. Ne întreba de medicamente, de suplimente, de tot ce îi era prescris, dacă sunt sau nu interzise. De la un anumit moment nu a mai păstrat legătura cu noi, cam de un an de zile. Nu ne-a mai contactat (...) Scuza nici pentru ea până la urmă nu există. La nivelul acela, ai în jurul tău cei mai buni oameni, nu se poate să nu te informezi” ” " - Gabriela Andreiașu, șefa ANAD
Im-par-do-na-bil și la asta nu mai am ce adăuga, așa cum sunt total convins ca nu s-a dopat cu bună știință, la fel de convins sunt ca va fi suspendată, poate că nu pe 4 ani , dar oricum va fi final de carieră la 31 de ani...
Cât despre staff, doar două vorbe. De de la începutul colaborării cu Mouratoglou ( aprilie 2022 ) deci inclusiv la US Open '22, Halep nu mai avea vreun român în staff-ul său, renunțase la colaboratorii din țară.
Ultimul înlocuit fusese Theo Cercel - fiind adusă Candice Gohier, fizioterapeută din cadrul academiei Mouratoglou. Chestie care explică multe din ultimele doua luni și...case closed. Mouratoglu nu a comentat deocamdată.
Acesta va fi epitaful trist si nemeritat al unei cariere sportive excepționale : capul face, capul trage, Simona...
P.S.
Pentru clownul hater Ohanian o amintire plăcută cu nevastă-sa, desigur nedopată și curată ca lacrima, la Wimbledon 2014. Ghici cine o antrena, hohanian ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu